Mama

de Geroge Cosbuc

In vaduri ape repezi curg
Si vuiet dau In cale,
Iar plopi in umedul amurg
Doinesc eterna jale.
Pe malul apei se-mpletesc
Carari ce duc la moara –
Acolo, mama, te zaresc
Pe tine-ntr-o cascioara.

Tu torci. Pe vatra veche ard,
Pocnind din vreme-n vreme,
Trei vreascuri rupte dintr-un gard.
Iar flacara lor geme:
Clipeste-abia din cand In cand
Cu stingerea-n bataie,
Lumini cu umbre-amestecand
Prin colturi de odaie.

Cu tine doua fete stau
Si torc in rand cu tine;
Sunt Inca mici si tata n-au
Si George nu mai vine.
Un basm cu pajuri si cu zmei
Incepe-acum o fata,
Tu taci s-asculti povestea ei
Si stai Ingandurata.

Si firul tau se rupe des,
Caci ganduri te framanta.
Spui soapte fara de-nteles,
Si ochii tai stau tanta.
Scapi fusul jos; nimic nu zici
Cand fusul se desfira…
Te uiti la el si nu-l ridici,
Si fetele se mira.

…O, nu! Nu-i drept sa te-ndoiesti!
La geam tu sari deodata,
Prin noapte-afara lung privesti –
– „Ce vezi?I Intreab-o fata.
– „Nimic… Mi s-a parut asa!
Si jalea te rapune,
Si fiecare vorba-a ta
E plans de-ngropaciune.

Intr-un tarziu, neridicand
De jos a ta privire:
– „Eu simt ca voi muri-n curand,
Ca nu-mi mai sunt In fire…
Mai stiu si eu la ce gandeam?
Aveti si voi un frate…

Anunțuri