Tutunul contine multe substante toxice rezultate in urma arderii tigaretelor, care afecteaza dezvoltarea armonioasa a fatului si a viitoarei mame ce inhaleaza activ (fumeaza) sau pasiv (lucreaza sau frecventeaza locuri in care exista intens fum de tigara). De aceea, este bine ca pe timpul sarcinii gravidele sa evite locurile in care se fumeaza; cafenelele, barurile, locurile neaerisite si locurile special amenajate pentru fumat la serviciu.

Ca si alcoolul, fumul de tigara determina dezvoltarea insuficienta a fatului, acesta nascandu-se cu o greutate mica si luand foarte putin in greutate in comparatie cu un copil nascut dintr-o mama care a avut un stil de viata sanatos.

De asemenea, malformatiile fatului sunt frecvente, iar riscul de nastere prematura este foarte ridicat.

Daca copiii sunt supusi efectelor nocive ale fumului de tigara (se fumeaza in casa), s-a dovedit ca infectiile tractului respirator la acesti copii sunt mult mai frecvente, din cauza efectului iritant pe care il are nicotina asupra mucoasei aparatului respirator al copilului.

Desi sanatatea fatului depinde in mod direct de stilul de viata al mamei din timpul sarcinii, sanatatea lui depinde si de sanatatea tatalui de dinainte de conceptie si din timpul acesteia. Barbatii care consuma mult alcool si tutun pot avea probleme de fertilitate si pot influenta negativ evolutia fizica si psihica a fatului.

Pentru a avea o sarcina si un bebelus sanatos, este recomandat ca atat mama, cat si tatal sa aiba un stil de viata cat mai sanatos, inainte, in timpul si dupa sarcina.

Anunțuri